Croația nu a fost niciodată pe lista mea de atracții turistice, iar asta nu pentru că nu ar avea o plajă uriașă de posibilități de a petrece timpul, de a admira și de a te lăsa, pur și simplu, să fii – ci pentru că nu a intrat, până anul trecut, în vizorul meu. Vara trecută, am avut, însă, posibilitatea de a călători în Tisno, un oraș aparținând de județul Šibenik-Knin, situat în sudul Croației. Odată cu posibilitatea de a ne îndrăgosti, iremediabil, de turcoazul nemaiîntâlnit al apei Mării Adriatice, de temperatura sa și de senzația că te poartă cu ea. Ah, și de plajele cu stânci.
Fiindcă anul trecut ne aflam în Croația cu ocazia unui festival care ne ținea legați de regiunea amintită, nu am explorat decât câteva plaje minunate ale zonei. Dintre ele, Slanica Beach ne-a încântat prin umbra pinilor de Alep (pinus halepensis), prin elementul de noutate – stâncile, prin cea mai limpede și caldă apă întălnită vreodată.
1- Slanica Beach, Murter Island, Croatia
Nu voi omite să vorbesc nici despre simpla bucurie de a înota în apele din incinta orașului Tisno, la apusul soarelui, atunci când căldura mângâie în loc să strângă, iar apa te susține în loc să te tragă. Când alegi să nu participi la petrecere și, în schimb, să lași genți, aparat foto și griji, la cazare și să pleci singur – cu o carte, un prosop și un telefon – la plajă. Când grija posesiilor o lași pe malul mării și te încrezi în valurile prin care marea respiră odată cu tine. Predai controlul, te îndepărtezi de țărm și te predai momentului. „Atunci aș spune clipei care-aleargă…”…parcă nimic – căci toate sunt la locul lor.
Cu ocazia acestei prime excursii orientate mai degrabă către relaxare și distracție, am aflat de multe alte atracții ale țării ce aveau să ne aștepte, cu toate frumusețile lor, anul următor. Ne-am rezervat opt zile pentru a călători pe următorul traseu, unde aveam să descoperim priveliști, bucăți din istorie și puțin din noi înșine:
Numărul unu în această listă a fost Plitvice Lakes National Park – cel mai vechi și cel mai vast parc național al Republicii Croația. În anul 1979, parcul a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial, datorită procesului de formare a tufului (tip de rocă sedimentară având drept caracteristică un grad înalt de porozitate) și a lacurilor. Frumusețea sa constă în multitudinea și diversitatea cascadelor, în turcoazul apelor, în numeroasele puncte de observare din care turiștii pot admira parcul din mai multe unghiuri și nivele, în biodiversitate și în arhitectura și logistica impresionantă a parcului.
Parcul pune la dispoziția turiștilor diverse trasee, de lungimi și durate diferite, fiind denumite cu litere de la A la K, unde traseului A îi este alocat un număr de 2-3 ore, iar traseelor K1 și K2 le este alocată o durată de 6-8 ore. Pe lângă experiența drumeției, care poate să difere ca grad de intensitate în funcție de traseul ales, de pregătire și de rezistență, parcul oferă și posibilitatea de a ajunge dintr-un punct în altul prin intermediul trenulețului sau al bărcii. Aceste mijloace de transport sunt incluse în prețul biletului de intrare (40 Euro/adult, în 2024) și reprezintă nu doar o alternativă la mersul pe jos, ci și o modalitate de a surprinde cât mai mult din bogățiile naturale ale parcului.
2- Plitvice Lakes National Park, Croatia
După vizitarea Lacurilor Naționale Plitvice, am coborât către Zadar, unde am fost chemați, la apus, de valurile mării și de spectacolul de lumini pe care orașul le promite fiecărui vizitator. Chemarea valurilor nu este doar o metaforă, ci un adevărat spectacol fonic oferit de ceea ce poartă numele „Orga Mării”, lucrare arhitecturală contemporană construită de arhitectul croat Nikola Bašić (n. 1946), ce îmbină sunetul valurilor și al vântului într-un act muzical, fără început și fără sfârșit, al naturii. În deosebi la apusul soarelui, turiștii și localnicii deopotrivă se așază pe treptele din marmură albă ale lucrării, sorbind din paharul vieții, plin. Un om se aventurează în valurile mării în fața spectatorilor, în timp ce o mamă își oferă grija într-un gest de libertate către fiica ei, care explorează niveluri mai joase ale treptelor de marmură, ținând-o de rochiță.
3- Organ Sea, Zadar, Croatia
Salutul soarelui este un al doilea element de surpriză, de data aceasta, vizuală, pe care țărmul orașului Zadar îl pregătește pe parcursul unei zile întregi pentru spectatorii săi și apare după lăsarea apusului.
A doua zi, am pornit către Split, un oraș marcat de istorie și de poveste. Al doilea cel mai mare oraș din Croația, după capitala Zagreb, este situat pe țărmul estic al Mării Adriatice. El găzduiește aproximativ 900.000 de turiști în fiecare an, conform datelor furnizate de Wikipedia. A fost fondat în secolul 3 sau 2 î.e.n., de către o colonie greacă (Aspálathos), devenind sediul palatului împăratului roman Dioclețian, care a condus între anii 284 și 305 e.n. Împăratul Dioclețian a ordonat construcția orașului în anul 300, urmând ca, în secolul al VII-lea, primii cetățeni să se instaleze în afara zidurilor palatului. În ziua de astăzi, fostul palat adăpostește o parte din istorie ce se întrepătrunde cu elementele vieții cotidiene actuale.
Pentru câteva zile, am mutat atenția de pe zona istorică a Croației, îndreptându-ne către Riviera Makarska, cu ale ei drumuri ce se aștern între ape și munți. Drumul în sine este un spectacol, atât pentru șofer, prin plăcerea condusului, iar pentru șofer și pentru pasageri deopotrivă, prin bucuria descoperirii – a încă unui golf de ape limpezi, a încă unei plaje sălbatice, a încă unui punct de vedere panoramică.
Prima înnoptare din acest segment am ales să o avem în localitatea Mimice, de pe riviera Omiš, despre care am citit, anterior, recenzii frumoase. Din experiența noastră, Mimice este o localitate liniștită, având plaje cu pietricele, baruri și restaurante ale localnicilor. Ne-am potolit setea și foamea pe malul mării, la restaurantul Emi, unde am avut parte de toată atenția proprietarului pe parcursul servirii. Acesta este și punctul în care ne-am dat seama că uneori am ales, fără să ne dăm seama, cazări din localități limitrofe atracțiilor turistice principale (cum era cazul localității Omiš), dar am privit-o ca pe o experiență care ne-a purtat în inima micilor localități, cu ale lor intimități și surprize.
Părăsind Mimice, am coborât către localitatea Brela, unde am constatat rapid că „Everything is Brelative” (sloganul verii, inscripționat pe panourile publicitare de pe rivieră), mai puțin faptul că are într-adevăr una dintre cele mai frumoase plaje din lume – afirmație care nu suportă relativizare. Este vorba despre plaja Punta Rata, catalogată de revista americană Forbes, în anul 2004, ca fiind a șasea cea mai frumoasă plajă din lume și prima din Europa.
4- Punta Rata Beach, Brela, Croatia
5 – Cuplu la apus – Punta Rata, Brela, Croatia
Fără să fim influențați de statistici, ci din pură pasiune pentru frumos și pentru moment, plaja Punta Rata ne-a luat o bucățică din inimă și și-a pus-o podoabă într-un pin, combustibil în veverițele care sar dintr-un copac în altul, aromă în înghețata de casă pe plajă, bob de nisip la malul mării, picătură de apă în mare de toamnă și cristal de sare în părul cuiva.
Umbră de pin și apus de soare, nisip nenisip și apă de mare.
Am pus scrierea articolului pe pauză, fiindcă am simțit un soi de încheiere în propoziția de mai sus și revin la acest articol la câteva zile distanță, când soarele de toamnă a înlocuit frigul de acum câteva zile, iar suflul lui încă mai vorbește despre vara ce a fost. Vara lui 2024.
După plecarea din Brela, cu a ei unică Punta Rata, ne-am îndreptat către localitatea Makarska, pe riviera croată ce îi poartă numele. Dacă este ceva ce recomandăm turiștilor când vizitează Croația cu automobilul personal sau închiriat, este să găsiți o cazare cu parcare – și să vă interesați în prealabil dacă parcarea este gratuită sau se plătește. Nu ar fi un inconvenient nici să o plătiți, fiindcă beneficiați de siguranța pazei și de confortul apropierii, dar este un inconvenient să afli, ulterior rezervării, că parcarea nu este posibilă în incinta cazării. În Makarska, totuși, am fost cazați la un hotel ce dispunea de parcare, aflat chiar pe malul mării. A fost singura cazare unde am rezervat două nopți – o mică bucurie într-o mare de urcat – coborât bagaje zilnic.
Priveliștea camerei era îndreptată către munte și nu către mare, însă ne-am bucurat de a ne trezi dimineața cu o priveliște desprinsă, parcă, din vederile poștale ale copilăriei. Plajele din Makarska au fost cele în care senzația de „suprarealism” ne-a marcat cel mai tare, prin apropierea nefirească, pentru noi, de munte. Apele limpezi și calde, fără valuri, ne-au primit la dimineață și la amiază cu aceeași deschidere, tavernele locale ne-au încântat papilele gustative cu preparate marine și nemarine gătite cu măiestrie. Am gustat unul dintre cele mai bune gelatouri de casă, am ascultat muzică live la un bar de cocktail-uri – „All cocktails 7 Euro” – dar Margarita, preferatul meu, nu se regăsea în meniu. În ultima noastră seară în Markaska, am ales să schimbăm restaurantul unde cinam, dovedindu-se a fi cea mai bună alegere – am găsit și cele mai gustoase paste cu fructe de mare și salată verde de care am avut parte în Croația, și Margarita pe care mi-o promisesem încă de la începutul excursiei noastre. Am împărțit un lava cake și v-am pus povestea așa.
Mai este puțin din experiența noastră în Croația, care nu putea fi completă fără încă un element de istorie – Old Town Dubrovnik. Penultima noastră zi din această vacanță am dedicat-o descoperirii acestui oraș-poveste, pe care l-am luat la pas, îndrumați de ghidul nostru – una dintre cele mai bune investiții din acest concediu. Am parcat mașina într-una din zonele mai ieftine, la aproximativ 15-20 de minute de mers pe jos față de punctul de interes – Old Town. Înainte de a ajunge aici, fuseserăm avertizați cu privire la parcările foarte scumpe, unde se percep 10 Euro/ora, însă acest tarif se aplică parcărilor ultracentrale. Cu ajutorul aplicației „bmove” ne-am orientat către parcări accesibile, cu 1,30 Euro/ora. În drumul la pas către orașul vechi, am întâlnit o priveliște de vis, marea ni s-a deschis, grupuri de oameni au devenit tot mai vizibile, purtați fiind cu toții de magia care sălășluiește în vechiul oraș Dubrovnik.
6 – Străzile orașului vechi Duvrovnik
Străduțele orașului vechi sunt destul de înguste și păstrează aerul medieval al locului. Acestea sunt pavate cu piatră – ceea ce ghidul ne-a comunicat a fi „limestone” (calcar, piatră de var), care poate fi alunecoasă pe alocuri, datorită fluxului mare de turiști. Atât strada principală, cât și străduțele adiacente sunt gazda perfectă pentru numeroase restaurante, unele fiind premiate chiar cu stele Michelin.
Atmosfera care se creează în orașul vechi este una primitoare, familiară chiar, prin dispoziția stradală a teraselor, prin numărul fascinant de oameni care îl vizitează zilnic, prin grupurile care descoperă, pe cont propriu sau cu ajutorul ghizilor, fabuloasa istorie a locului, prin turiștii care îi străbat zidurile – toți, în căutarea unei bucăți din trecut care ne leagă ca un fir invizibil. Prin pulsul orașului pe de-a întregul. 6 – Câini văzuți în orașul vechi Duvrovnik
Despre partea istorică nu vă voi spune prea multe, din dorința de a nu induce în eroare cu privire la acele aspecte pe care nu le stăpânesc, ci doar le-am atins cu ajutorul turului ghidat. Pot împărtăși faptul că m-am simțit ca într-o transă pe tot parcursul turului nostru, imaginându-mi cum viața circula prin venele orașului cu mult înainte ca noi să existăm. De fapt, este chiar plăcut să te lași deoparte preț de câteva ore.
Din categoria curiozităților istorice de bun simț pe care le-am reținut cu privire la acest oraș este faptul că, în trecut, existau legi care interziceau locuitorilor să aducă modificări fațadelor clădirilor, astfel că exteriorul tuturor clădirilor arată la fel. Acest lucru se impunea pentru a nu exista posibilitatea ca nivelul de trai și statutul social al membrilor comunității să fie cunoscut de ceilalți – un soi de uniformizare a populației, având scopul de a păstra ordinea și buna conviețuire.
De asemenea, am aflat că sarea era considerată, în trecut, „aur alb”, datorită posibilităților limitate de a o procura de către țările ce nu o produceau și de a o comercializa, în general. Dubrovnik se număra printre orașele care produceau și exportau sare, prin poziția sa privilegiată, având deschidere la Marea Adriatică. Sarea era atât de necesară și prețuită, deoarece era principalul conservant al mâncării. În vremuri de război și în anotimpurile reci, carnea conservată în sare era o resursă importantă.
Revenind la vremurile noastre, cu toate că o cină în Old Town Dubrovnik ne surâdea amândurora, am cinat în afara zidurilor orașului vechi, fiindcă primiserăm un pont cu privire la un restaurant cu prețuri mai accesibile. Primul contact cu restaurantul recomandat a fost destul de dezamăgitor, terasa aducând mai mult a local învechit din orașul natal, însă am fost îmtâmpinați de ospătari amabili și conduși către zona de servire a mesei. Primirea, luminile calde și meniul destul de ofertant ne-au convins să rămânem pentru o opțiune „la sigur” din meniu: burgeri. Paharul de vin a urmat la o seară distanță, în Muntenegru.
Ultima zi din vacanța noastră am petrecut-o în Muntenegru, în apropiere de Budva, în localitatea Rafailovići. Din nou, ne-am orientat greșit cu privire la localitate atunci când ne-am ales cazarea prin Booking, crezând, până în ziua cazării, că urma să înnoptăm în Budva. Chiar existau două hoteluri cu același nume în aceste localități vecine, ceea ce a făcut ca zece Euro recuperați și o jumătate de oră mai târziu să ajungem la destinația corectă. Aceasta a fost și ocazia cu care am realizat importanța parcării în incinta hotelului și ne-am propus să fim mai atenți la acest aspect.
Muntenegru nu ne-a oferit prețurile mici de care, cu entuziasm, ni se povestise. Poate și pentru faptul că am fost cazați și am cinat la un restaurant de pe malul mării. Dar ne-a oferit cea mai caldă primire în mare de până atunci, la lăsarea serii. Am prins soare și lună în aceeași sesiune de înot, o mare atât de liniștită încât valurile erau imperceptibile – un calm exterior care îl reflecta pe cel interior. Am avut parte de a doua cea mai bună cină din această vacanță, acompaniată de un vin excelent și urmată de un desert aniversar împărțit la doi.
Croația ne-a surprins, pentru al doilea an la rând, cu peisaje, mâncăruri și povești așa cum nu am mai explorat până acum. Îi mulțumim și i-am promis deja că ne vom revedea. Fiindcă am povestit-o prin ochii noștri, vă invităm să o trăiți în felul vostru și să ne dați de veste. Să avem o toamnă blândă!
